stiinta numerelor
Numerologia este cea mai usoara dintre stiintele oculte, usor de inteles si de utilizat.
Pentru a afla totul despre o persoana, sunt necesare numai data nasterii si numele complet.
In numerologie se folosesc numai 11 numere, cu ajutorul carora se construiesc numerograme.
Aceste numere sunt 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 11 si 22.
Atunci cand se insumeaza numerele ce compun data de nastere sau valorile atribuite fiecarui nume, numerele obtinute trebuie reduse prin insumarea cifrelor lor pana cand se obtine unul dintre numerele fundamentale. Suma redusa se obtine adunand cifrele numerelor mari - de mai multe ori, daca este necesar - pana cand se obtine un numar dintr-o singura cifra sau unul dintre numerele maiastre (11 sau 22). Fiecare dintre aceste numere fundamentale are anumite semnificatii.
In numerologie se incepe adesea de la data nasterii.
Aceasta data, exprimata numeric in formatul zz.ll.aaa (zz = numarul zilei, de la 1 la 28/29/30/31, dupa caz;
ll = numarul lunii, de la 1 la 12; aaaa = numarul anului, de exemplu 1987), este folosita pentru a calcula numarul destinului.
Anul 2015 este reprezentat de cifra 8. In numerologie, cifra 8 simbolizeaza infinitul si totodata echilibrul cosmic. In cuvinte poate fi exprimata in felul urmator: “Iarta si vei fi iertat”, “Fa bine si vei primi bine”, “Fa rau si acesta ti se va intoarce”.
Planeta guvernatoare a cifrei 8 - Saturn, stapanul subconstientului si al constiintei.
Cea mai importanta zi a saptamanii - sambata.
Regula succesului: pentru a creste material, trebuie sa cresti spiritual.
Are o influenta deosebit de puternica asupra celor nascuti in data de 8, 17 si 26 a fiecarei luni. Daca tot 8 rezulta si din adunarea cifrelor din anul nasterii, pentru persoana respectiva, anul 2015 va fi o perioada decisiva in toate privintele.
Pentru a afla ce te asteapta in anul 2015, trebuie sa-ti calculezi intai cifra destinului,
sa aduni cifrele care formeaza data ta de nastere pana cand obtii un singur numar de la 1 la 9
(Cifra destinului - calcul si interpretare).
La cifra destinului se adauga 8 - cifra anului 2015 (2015 = 2 + 0 + 1 + 5 = 8), iar rezultatul obtinut se reduce prin adunare la o singura cifra.
De exemplu, daca te-ai nascut la data de 08.03.1984, calculul se face in felul urmator:
1) 0 + 8 + 0 + 3 +1 + 9 + 8 + 5 = 34 = 3 + 4 =7
2) 7 + 8 = 15 = 1 + 5 = 6
Asadar, 6 este cifra ta personala in anul 2015.
Cifra personala 1. Anul 2015 va aduce schimbari radicale, intorsaturi neasteptate si activitate intensa in viata persoanelor cu cifra personala 1. Este firesc: asa cum cifra 1 da startul sirului numeric, anul 2015 da startul evenimentelor, ce vor defini urmatorii 9 ani din viata voastra. Aveti grija: energia anului 2015 este atat de puternica, incat va poate implica in evenimente si procese inutile si nefavorabile. Pentru a invinge curentul si pentru a va mentine directia, trebuie sa va concentrati toate eforturile asupra realizarii obiectivelor dorite.
Cifra personala 2. In anul 2015, veti avea posibilitatea sa va odihniti dupa saltul facut in anul precedent, sa va relaxati si sa va improspatati. Totusi, acest lucru nu inseamna ca puteti sa stati linistiti tot anul cu mainile in san: sarcina voastra este sa mergeti inainte si incet, incet, sa duceti la bun sfarsit proiectele incepute. Pentru persoanele cu cifra personala 2, anul 2015 este o perioada deosebit de favorabila pentru casatorie, conceperea unui copil, reamenajarea locuintei vechi sau achizitionarea unei locuinte noi.
Cifra personala 3. Pentru persoanele cu cifra personala 3, 2015 este anul initiativei, al creativitatii nemarginite si al inspiratiei iesite din comun. In astfel de perioade, oamenii dobandesc cunostinte si idei, care ulterior joaca un rol foarte important in viata lor. Daca va veti simti atrasi de o persoana, o ocupatie sau un hobby, indreptati-va in acea directie: cel mai degraba, soarta va da semne ca ati dat peste o mina de aur! Singurele lucruri care va pot afecta norocul sunt impulsivitatea si gelozia.
Cifra personala 4. In anul 2015, vor avea loc tot felul de evenimente, intalniri si intamplari neasteptate, care la inceput va vor speria, dar dupa aceea isi vor arata partile pozitive. Pregatiti-va din timp pentru surprize si inarmati-va cu increderea ca veti reusi sa depasiti toate dificultatile aparute in cale. Atu-urile voastre sunt independenta si perseverenta: datorita acestor calitati, puteti obtine rezultate excelente atat in cariera, cat si pe plan financiar si personal.
Cifra personala 5. Pentru persoanele cu cifra personala 5, 2015 va fi un an al ideilor geniale, al intalnirilor foarte interesante si al evenimentelor uimitoare deosebit de placute! Pe plan profesional, va fi binevenita o doza de ironie sanatoasa si spirit aventurier: in anul 2015, un risc bine gandit va poate recompensa cu cisterne de sampanie! Pe plan personal, acest an va aduce armonie si o multime de momente romantice placute atat persoanelor familiste, cat si celor aflati in cautarea sufletului-pereche.
Cifra personala 6. Pentru persoanele cu cifra personala 6, 2015 va fi un an echilibrat, stabil, linistit si deosebit de favorabil. Este momentul potrivit sa va apucati de amenajarea locuintei, sa petreceti mai mult timp timp cu persoanele apropiate, sa va inscrieti la o sala de fitness sau la inot, sa faceti examinarile medicale necesare. Si, bineinteles, nu uitati de autodezvoltare: insusirea unei profesii noi, citirea cartilor filosofice si istorice va vor consolida increderea in sine.
Cifra personala 7. 2015 va fi un an magic pentru persoanele cu cifra personala 7. In aceasta perioada, veti avea toate sansele sa va transformati visul in realitate, sa va indepliniti dorinta cea mai arzatoare, sa beneficiati de sustinerea unor persoane influente. Ar fi indicat sa lasati lucrurile sa decurga de la sine si sa va lasati purtati, macar pentru ceva timp, de curentul vietii, primind cadouri si experiente noi din partea sortii. In plus, in anul 2015 s-ar putea sa aveti parte de momente romantice memorabile.
Cifra personala 8. Pentru persoanele cu cifra personala 8, a venit timpul culegerii roadelor. Anul 2015 va va aduce o multime de schimbari imbucuratoare: avansarea in cariera, cresterea veniturilor, intalnirea cu “sufletul-pereche”, nunta, venirea pe lume a copiilor mult asteptati deseori au loc anume in anii cifrei 8. Iar daca ati gresit in trecut, va trebui sa va indreptati greselile: sa cereti scuze de la cei, pe care i-ati jignit, sa va impacati cu dusmanii, sa va ocupati de problemele nerezolvate, sa treceti peste o perioada presarata atat cu bucurii, cat si cu lacrimi.
Cifra personala 9. Anul 2015 este ultimul an din ciclul personal al persoanelor cu cifra 9. A venit momentul sa va faceti ordine in viata si sa va setati prioritatile. Incercati sa intelegeti motivele si originile evenimentelor, faceti-va ordine in ganduri si in sentimente, puneti capat relatiilor inutile, luati-va adio de la proiecte nereusite. La sfarsitul anului, este foarte important sa fiti pregatiti sa intoarceti foaia pentru a incepe un capitol nou in viata, unul mai frumos si mai fericit.
Numerologia zilei de nastere:
Nascuti in ziua 1: Liderii
Ziua de nastere 1: personalitate
Fire puternica si independenta. Spirit de initiativa si organizare, calitati de lider. Gandire rapida si foarte inventiva. Majoritatea celor nascuti pe 1 sunt ambitiosi, competitivi, apti sa-si croiasca un drum in viata si dornici sa atinga succesul. Nu le place sa li se dicteze ce trebuie sa faca si au oroare de rutina. Curajosi, loiali si usor idealisti, au nevoie de un scop, o provocare, un tel. Detin darul minunat de a-i motiva pe ceilalti.
Ziua de nastere 1: defecte
Graba, incapatanare, gust pentru risc, agresivitate, individualism si tendinta de forta nota cand lucrurile nu evolueaza in directia sau in ritmul dorit.
Ziua de nastere 1: dragoste
Pasionati si inclinati catre extreme. Se aprind rapid, sunt predispusi la iubiri fulgeratoare, le place sa cucereasca. Au magnetism si o sexualitate plina de forta.
Nascuti in ziua 2: Cooperantii
Ziua de nastere 2: personalitate
Pasnici si prietenosi, cei nascuti pe 2 depind mult de anturaj si de mediu. Sunt sensibili, afectuosi si au nevoie de atentie. Cauta armonia si siguranta. Diplomatia e o calitate de baza. Sunt buni mediatori si colaboratori. Au intuitii excelente si abilitati psihologe. Iubesc frumosul, au gusturi rafinate si adesea au talente artistice. Atenti la detaliu si perseverenti, le este mai la indemana sa definitiveze un proiect decat sa-l initieze. Nu le place sa iasa in fata, preferand planul secund.
Ziua de nastere 2: defecte
Timiditate, neincredere, vulnerabilitate, nervozitate, lipsa de combativitate, pesimism si inclinatia de a accepta prea multe compromisuri.
Ziua de nastere 2: dragoste
Sunt romantici, tandri si foarte sentimentali. Iubirile lor se nasc mai lent, prin tatonari succesive, sunt profunde, linistite si discrete.
Nascuti in ziua 3: Imaginativii
Ziua de nastere 3: personalitate
Inspirati, plini de vitalitate, sociabili, veseli si entuziasti, cei nascuti pe 3 au capacitatea de a le transmite celorlalti emotiile, mai ales in dragoste si in arta. Au carisma, gratie, stralucire. Sunt imaginativi, au simtul culorii, scenei, micului si marelui ecran. Scriu frumos. Buni comunicatori, se descurca minunat in negocieri si vanzari. Inteligenta ascutita si spontana e dublata de o mare sete de cunoastere.
Ziua de nastere 3: defecte
Superficialitate, nestatornicie, toane, frivolitate, nerabdare si tendinta de a risipi, de a trai mai scump decat le ingaduie veniturile.
Ziua de nastere 3: dragoste
Reactioneaza viu la stimulii erotici, sunt afectuosi atragatori si foarte cautati de sexul opus. Se poate sa umble din floare-n floare pana intalnesc partenerul potrivit, dar cand il intalnesc ii sunt foarte devotati.
Nascuti in ziua 4: Constiinciosii
Ziua de nastere 4: personalitate
Disciplinati si responsabili, cei nascuti pe 4 isi iau sarcinile in serios, atat in profesie cat si in viata particulara. Sunt oameni cu principii, cu simt moral. Iubesc munca, dau dovada de metoda, disciplina si precizie. Foarte realisti, trebuie mai intai sa vada ca sa creada, vor situatii clare si construiesc doar pe teren verificat si solid. Sunt rezervati si mandri (dar nu aroganti), dar au intelegere pentru ceilalti, carora le inspira incredere.
Ziua de nastere 4: defecte
Rigiditate, incordare, scepticism, incapatanare si pornirea de a-si reprima emotiile, ceea ce poate antrena o serie de frustrari.
Ziua de nastere 4: dragoste
Nu agreeaza efuziunile amoroase, sunt prudenti si nu-si daruie inima prea usor. Chiar daca dinafara par mai reci, leaga relatii temeinice, sunt fideli si isi pretuiesc partenerul de viata.
Nascuti in ziua 5: Istetii
Ziua de nastere 5: personalitate
Inteligenti, inventivi si foarte curiosi, cei nascuti pe 5 stiu totul despre orice, sau macar cate un pic din toate si au marele talent de a gasi rapid solutii. Mereu in cautarea noului, sunt adaptabili, progresisti si deschisi catre schimbari. Le place sa calatoreasca, sa cunoasca fete noi, sa comunice, sa socializeze. Iubesc libertatea, nu suporta restrictiile si cauta provocarile, mai ales de natura intelectuala.
Ziua de nastere 5: defecte
Neliniste, nerabdare, impulsivitate, incapatanare si inclinatia catre excese (mancare, alcool, sex, medicamente sau droguri), cu efecte nocive asupra sanatatii.
Ziua de nastere 5: dragoste
Au o mare putere de seductie, de care nu sunt insa intotdeauna constienti, mai ales in prima tinerete. Romantici si pasionati, au nevoie de o pereche cu care sa rezoneze mental si spiritual.
Nascuti in ziua 6: Familistii
Ziua de nastere 6: personalitate
Intelegatori, sociabili si generosi, cei nascuti pe 6 sunt fericiti cand pun umarul la fericirea altora, in special a familiei. Vor urmari calea de mijloc, armonia. Sunt corecti, de incredere si sar in ajutorul semenilor la cel mai mic semn. Stiu sa-i ingrijeasca, sa-i trateze, sa-i aline, sa-i incurajeze. Adesea au virtuti medicale sau terapeutice. Au simt estetic, imaginativ si artistic. Bunastarea si linistea caminului ramane insa telul lor majore.
Ziua de nastere 6: defecte
Fire oscilanta, inertie, sentimente extreme si vulnerabile, credulitate, slabiciune in fata rugamintilor, laudelor si linguselilor.
Ziua de nastere 6: dragoste
Au sentimente puternice si sunt foarte tandri. Cuplul e esential pentru ei. Pot avea mai multe relatii, dar cand gasesc omul potrivit isi gasesc tihna si echilibrul. Stiu sa-si faca partenerul fericit.
Nascuti in ziua 7: Inteleptii
Ziua de nastere 7: personalitate
Capabili de o perceptie profunda si analitica, cei nascuti pe 7 sunt inclinati spre cultura, spiritualitate, filozofie, stiinta si tehnica. Ii atrag misterele, lucrurile oculte. Dispun de vaste facultati mentale, au un spirit de observatie ascutit si o intuitie deosebit de dezvoltata. Prefera sa lucreze singuri si duc la bun sfarsit ceea ce incep. Introspectivi, meditativi si uneori enigmatici, au, totusi, un caracter puternic si plin de curaj.
Ziua de nastere 7: defecte
Egocentrism, obstinatie, orgoliu si faptul ca-si exteriorizeaza greu sentimentele, ceea ce le poate aduce neajunsuri relationale.
Ziua de nastere 7: dragoste
Isi traiesc intens emotiile, dar nu le dau frau liber si-i considera pe cei ce o fac drept labili sau imaturi. Distanti, exigenti, critici si crispati, isi reduc singuri sansele de fericire afectiva.
Nascuti in ziua 8: Businessmenii
Ziua de nastere 8: personalitate
Avand o personalitate de anvergura, ambitioasa si plina de forta, cei nascuti pe 8 detesta mediocritatea. Nu se tem de nimic, au initiativa, talent organizatoric, putere de munca, sunt competitivi si originali. Isi folosesc inzestrarea pentru a porni pe cont propriu, pentru a fauri si dezvolta, de cele mai multe ori cu rezultate spectaculoase. Au simtul afacerilor si al banului. Asocierile le lasa adesea un gust amar.
Ziua de nastere 8: defecte
Tendinte dominatoare sau extremiste, nerabdare, impulsivitate. Sansele irosite, lipsa de scrupule, greseala de a risca gratuit ceea ce au construit sau acumulat se razbuna sau aduc esecuri.
Ziua de nastere 8: dragoste
Pentru ei, pasiunea e la ordinea zilei. Au un mare apetit sexual, se inflacareaza repede, se daruiesc total, dar le trece repede. Magnetici si fascinanti, cuceresc fara efort.
Nascuti in ziua 9: Idealistii
Ziua de nastere 9: personalitate
Dotati cu vederi largi, marinimie si mult idealism, cei nascuti pe 9 par a fi meniti unor cauze inalte. Sunt altruisti, caritabili, plini de compasiune, dar dinamici si eficienti. Adesea joaca un rol important in societate si se implica in actiuni umanitare sau progresiste. Imaginatia, inspiratia si talentul ii imping frecvent spre sfera artistica. Sunt un pic ciudati, extravaganti, rebeli si aventurosi.
Ziua de nastere 9: defecte
Neliniste, reactii subite si neasteptate, idei fanteziste, inconstanta, orgoliu, lipsa de tact.
Ziua de nastere 9: dragoste
Cei de sex opus ii gasesc seducatori si fascinanti. Cuceresc usor dar, romantici si visatori fiind, uneori sufera deziluzii din cauza credulitatii si naivitatii. In ciuda firii contradictorii, isi iubesc sincer familia si pot fi fideli. Au o relatie speciala cu copiii.
Nascuti in ziua 10: Ambitiosii
Ziua de nastere 10: personalitate
Avand o mentalitate de invingator, cei nascuti pe 10 sunt razbatatori si isi croiesc drumul in viata fara sa aiba nevoie de sprijin. Sunt puternici, curajosi, dinamici, siguri pe ei si foarte ambitiosi. Au spirit de comanda, abilitati strategice si manageriale, sunt inventivi. Raspund prompt la provocari. In general ajung oameni de succes, mai cu seama cand isi stabilesc obiective precise si constructive. Pretuiesc prietenia si o cinstesc prin loialitate si devotament.
Ziua de nastere 10: defecte
Fire iute, posesivitate, gelozie, idei fixe, tendinte dominatoare, refractare la sfaturile venite de la ceilalti.
Ziua de nastere 10: dragoste
Au iubiri intense, sunt pasionati. Poseda o mare forta de atractie, iar faptul ca sunt eleganti le sporeste farmecul. Le place sa cucereasca, dar trebuie stimulati continuu, caci altfel se plictisesc.
Nascuti in ziua 11: Inspiratii
Ziua de nastere 11: personalitate
Cei nascuti pe 11 sunt dintre "cei alesi". Se disting prin insusiri aparte, precum: vocatie, iluminare, inspiratie, intuitie, imaginatie, abnegatie. Sunt niste idealisti cu un destin deseori special, calauzit de puterea convingerilor si marcat frecvent de un talent timpuriu, de o revelatie sau de chemarea unei misiuni. Au forta morala, sunt intelepti si diplomati. Le place studiul. Uneori au o perceptie atat de ascutita, incat poate duce la aparitia unor manifestari parapsihice.
Ziua de nastere 11: defecte
Lipsa de realism, exaltare, excentricitate, aroganta, individualism
Ziua de nastere 11: dragoste
Sunt romantici, deosebit de sensibili, au sentimente nobile si tendinta de a idealiza fiinta iubita. Au nevoie de un partener de viata cu care sa comunice spiritual, dar care sa aiba in paralel ceva mai mult simt practic decat ai ei.
Nascuti in ziua 12: Artistii
Ziua de nastere 12: personalitate
Fie ca evolueaza sau nu in domeniul artelor, cei nascuti pe 12 au un simt dramatic dezvoltat si pun talent in ceea ce fac, chiar daca e vorba doar de lucruri banale. Au o fire prietenoasa, le place sa socializeze, sa lucreze in colaborare. Sunt liantul grupului si sufletul petrecerilor. Ii maguleste sa se afle in centrul atentiei. Energici si dornici de schimbari, sunt mereu in miscare, preocupati mereu de altceva.
Ziua de nastere 12: defecte
Stari de spirit schimbatoare, nervozitate, instabilitate, dispersie, atribute ce-i pot impiedica sa-si exploateze resursele.
Ziua de nastere 12: dragoste
Inclinati mai mult catre flirt decat spre ceva serios, arareori au legaturi stabile. Chiar cand iubesc sincer, independenta lor si dorinta de a face doar ce-i taie capul, indiferent ca celalalt e sau nu de acord, poate compromite relatia.
Nascuti in ziua 13: Profesionistii
Ziua de nastere 13: personalitate
Uzand de calitati ca simtul practic, creativitatea si disciplina, cei nascuti pe 13 au darul de sti sa imbine frumosul cu durabilul si functionalul. Sunt oameni realisti, logici, organizati, meticulosi si de incredere, care pun pret pe munca, familie si traditie. Profesia e de baza pentru ei, dar este esential sa le placa ceea ce fac. Se poate sa-si schimbe ocupatia pana isi gasesc vocatia, dar cand o gasesc, fac din meserie o arta. Sunt in general seriosi, vorbesc putin, sincer si cu miez.
Ziua de nastere 13: defecte
Rigiditate, incapatanare, conservatorism, scepticism, care pot bloca accesul la o serie de oportunitati favorabile. Mai multa deschidere!
Ziua de nastere 13: dragoste
Au sentimente profunde si statornice. Prudenti, se leaga greu, in timp. Chiar daca nu sunt prea expansivi in dragoste, au un farmec al lor care atrage.
Nascuti in ziua 14: Jucatorii
Ziua de nastere 14: personalitate
Curiosi, independenti si adaptabili, cei nascuti pe 14 au nevoie de informatie, provocari si schimbare. Sunt curajosi, risca deseori si cred in steaua lor norocoasa, avand o fire de jucator. Inteligenti, ingeniosi, practici si creativi, gasesc rapid solutii la orice si sunt talentati in multe domenii. Daca-si consacra aptitudinile unei cariere pe placul lor, daca fac apel la vointa si realismul cu care sunt dotati, pot munci foarte mult si pot atinge mari succese. Altfel, s-ar putea irosi in van...
Ziua de nastere 14: defecte
Impulsivitate, lipsa de echilibru, inclinatie catre dependente (alcool, tutun, mancare, medicamente, drog, jocuri).
Ziua de nastere 14: dragoste
Fermecatori si plini de temperament nu duc lipsa de oferte. Totusi, prefera sa aleaga decat sa fie alesi. Au o viata sentimentala bogata si adesea destul de furtunoasa.
Nascuti in ziua 15: Creativii
Ziua de nastere 15: personalitate
Pentru cei nascuti pe 15 familia pare a fi cel mai important lucru din lume. Totusi, au propriile lor nevoi, care nu trebuie neglijate, cum ar fi: de a-si exersa talentele si functiile mentale, de a dovedi ca pot functiona independent, fara sprijinul altora, de se pune in slujba unei cauze sau a unei activitati caritabile. Sunt sensibili si generosi, au o aplecare spre arte si deprind lesne limbile straine. Sunt curiosi, dornici sa calatoreasca si sa invete lucruri noi.
Ziua de nastere 15: defecte
Neincredere, timiditate, sensibilitate exagerata, mai ales la critici sau la lipsa de atentie a celorlalti.
Ziua de nastere 15: dragoste
Sentimentali, visatori si senzuali, sunt insetati de dragoste. Uneori tind sa-si faca iluzii, sa se lege de persoane nepotrivite. Cu timpul invata sa-si gestioneze mult mai bine enorma afectivitate.
Nascuti in ziua 16: Spiritualii
Ziua de nastere 16: personalitate
Intuitivi, inteligenti, analitici si profunzi, cei nascuti pe 16 sunt aplecati spre cercetarea subiectelor serioase, de fond, ale vietii. Sunt interesati de cultura, filozofie, religie, etica, psihologie, legislatie, ezoterism, etc. Dar chiar daca lumea spiritului predomina, sunt oameni cu personalitate si temperament care sunt impliniti doar cand au o familie si o buna integrare sociala. Darul de a aprofunda poate face din ei excelenti specialisti sau experti, foarte apreciati in domeniul lor.
Ziua de nastere 16: defecte
Dogmatism, suficienta, vanitate, spirit de contradictie, critica, replici caustice.
Ziua de nastere 16: dragoste
Au sentimente adanci, dar nu si le exteriorizeaza usor. Adesea se indragostesc de persoane diferite de ei ca temperament, varsta, preocupari, etc. Cand decid sa se fixeze aleg parteneri stabili, de incredere.
Nascuti in ziua 17: Managerii
Ziua de nastere 17: personalitate
Ambitiosi, plini de energie si cu o viziune larga si sintetica, cei nascuti pe 17 au un talent special pentru afaceri. Sunt excelenti organizatori, manageri si promotori. Au o minte iute, progresista, cuprinzatoare. Proiectele lor sunt ample si indraznete, mijloacele de implinire, sunt originale, ingenioase si eficiente. Pot sa faca bani, uneori chiar foarte multi, dar nu banul este scopul in sine, ci provocarea de a realiza ceva deosebit. Adesea au in paralel preocupari spirituale.
Ziua de nastere 17: defecte
Autoritarism, impulsivitate, posesivitate, lipsa de scrupule, obsesia controlului si puterii.
Ziua de nastere 17: dragoste
Personalitatea lor radianta, plina de forta atrage ca un magnet. Au mai multe iubiri, mai toate intense, si adesea ajung intr-un punct cand trebuie sa faca o alegere importanta in viata sentimentala.
Nascuti in ziua 18: Finalistii
Ziua de nastere 18: personalitate
Capabili, cu caracter puternic, curajosi si hotarati, cei nascuti pe 18 implinesc aproape mereu ce-si pun in minte. Sunt independenti, inflacarati si idealisti, dar nu pana intr-atat incat sa piarda contactul cu realitatea. Au un acut simt al afacerilor si al banului, pot sa administreze firme mari si prospere. Au succes mai ales in comert si servicii. Pot fi fini psihologi, pot avea talent artistic, ba chiar si... politic!
Ziua de nastere 18: defecte
Incapatanare, despotism, dificultatea de a intelege si a ierta; a evita gandurile de razbunare, care se pot intoarce impotriva lor.
Ziua de nastere 18: dragoste
Au sentimente pasionale, arzatoare, pe care nu se tem sa si le exprime, ba chiar sa le insoteasca de gesturi impresionante, dramatice. Chiar daca nu sunt exemplu de fidelitate, isi respecta si ocrotesc familia cu dragoste.
Nascuti in ziua 19: Hotaratii
Ziua de nastere 19: personalitate
Hotarati si mai iubitori de libertate, cei nascuti pe 19 nu fac decat ce doresc ei. Sunt ambitiosi si manati de imboldul de a reusi, de a castiga putere, de a ajunge sa fie recunoscuti si respectati. Organizati si eficienti, ajung sa fie piloni de rezistenta ai sectorului in care activeaza. Au aspiratii nobile, sunt foarte intuitivi si inzestrati cu imaginatie si talent. Iubesc noul si schimbul de idei. Navalnici la interior, isi controleaza emotiile cu destula abilitate.
Ziua de nastere 19: defecte
Neliniste, stari de spirit schimbatoare, orgoliu, infatuare, impresia ca sunt superiori celorlalti.
Ziua de nastere 19: dragoste
Au o sexualitate puternica si mult farmec. Sunt foarte cautati de sexul opus. Iubesc cu pasiune, insa nu le place sa-si etaleze sentimentele in public. Sunt capabili de sacrificiu pentru omul iubit.
Nascuti in ziua 20: Sensibilii
Ziua de nastere 20: personalitate
Foarte sensibili la mediul inconjurator, cei nascuti pe 20 isi acordeaza emotiile la acesta. Aspira la armonie, frumusete si afectiune. Desi par linistiti si retrasi, au cultul prieteniei si sunt facuti sa traiasca in pereche. Sunt foarte buni colaboratori, asociati sau consultanti, aportul lor este deosebit de pretios, dar nu le place sa iasa in fata. Au o gandire profunda, analitica si imaginativa, iau lucrurile in serios, sunt atenti la detalii.
Ziua de nastere 20: defecte
Reticenta, stari de spirit schimbatoare, lipsa de incredere in propriile forte, incapacitatea de a raspunde "nu" la solicitari, care-i face lesne de exploatat.
Ziua de nastere 20: dragoste
Pot darui mult, dar cer mult in schimb. Au foarte mare nevoie de iubire si caldura, de atingeri tandre si de vorbe dulci. Sunt parteneri fideli, intelegatori si diplomati.
Nascuti in ziua 21: Sociabilii
Ziua de nastere 21: personalitate
Comunicativi si foarte deschisi catre ceilalti, cei nascuti pe 21 au un talent social innascut. Detin darul de a-i antrena, entuziasma, atrage, inveseli etc. pe oameni. Se remarca la petreceri sau alte evenimente mondene. Sunt plini de vitalitate, iuti de minte, talentati. Au putere de convingere, sunt extrem de dotati pentru intermedieri si vanzari. Provocarea pentru ei este sa-si canalizeze bogatele aptitudini catre scopuri precise si sa persevereze in atingerea lor.
Ziua de nastere 21: defecte
Instabilitate, lipsa de disciplina, superficialitate, tendinta de a se risipi in mai multe directii fara sa finalizeze.
Ziua de nastere 21: dragoste
Sclipitori si plini de farmec, nu intampina nici o dificultate in a lega o relatie. Problema se poate ivi in a o mentine... Le trebuie un partener ager si sensibil, dar ceva mai stabil.
Nascuti in ziua 22: Plutocratii
Ziua de nastere 22: personalitate
Dispunand de forta, stapanire de sine si de o mare ambitie, cei nascuti pe 22 au spirit de anvergura. Au un caracter puternic, simt practic, creativitate, initiativa, talent de lider si abilitatea de a-i influenta pe ceilalti. Actiunile lor se indreapta catre afaceri de mare intindere, imperii financiare, putere politica, faima. Orientarea catre materie predomina iar pornirea de a acumula, de a face avere ii propulseaza adesea in lumea plutocratiei. Destinul lor e maret, promitator, dar poate fi dificil.
Ziua de nastere 22: defecte
Infumurare, lipsa de scrupule, inflexibilitate, nesiguranta, lacomie, tendinte acaparatoare si manipulative.
Ziua de nastere 22: dragoste
Sentimentele lor nu cunosc cale de mijloc: iubesc sau detesta. Cauta un partener din acelasi aluat, cu aceleasi ambitii, de preferat care provine dintr-o clasa sociala de varf.
Nascuti in ziua 23: Spontanii
Ziua de nastere 23: personalitate
Inteligenti, flexibili, agili si ingeniosi, cei nascuti pe 23 au o mare capacitate de a se adapta la situatii. Reactioneaza spontan, rapid si adecvat. Pentru ei viata este o aventura prin care pot experimenta mereu lucruri noi si incitante. Socializeaza usor si au darul comunicarii. Imaginativi si perspicace, au talente diverse si interese multiple. Au un destin schimbator, dar nu le lipseste sansa.
Ziua de nastere 23: defecte
Inconstanta, nerabdare, lipsa de tenacitate, inclinare catre adictii, mai ales alcool, mancare, tutun, eventual droguri.
Ziua de nastere 23: dragoste
Sunt afectuosi si sensibili, dar marea lor curiozitate ii indreapta spre mai multe legaturi, dintre care unele nepotrivite sau imposibile. Isi doresc totusi un echilibru afectiv, asa pana la urma fac tot posibilul sa fondeze o casnicie armonioasa si stabila.
Nascuti in ziua 24: Prietenosii
Ziua de nastere 24: personalitate
Marinimosi, saritori si gata sa raspunda prompt la solicitari, cei nascuti pe 24 sunt foarte buni prieteni. Pentru ei, cercul apropiatilor este sfant si sunt gata sa faca sacrificii pentru a pastra bunele relatii. Pe umarul lor fidel si devotat poti sa te sprijini sau poti sa plangi. Altfel, sunt persoane casnice si responsabile, dar care au adesea, gratie sensibilitatii, veleitati artistice, mai ales dramatice sau actoricesti.
Ziua de nastere 24: defecte
O prea mare sensibilitate si emotivitate, o indulgenta exagerata, de care altii pot incerca sa abuzeze; indolenta.
Ziua de nastere 24: dragoste
Sunt romantici, au emotii puternice, le place sa-si arate dragostea. Au o enorma nevoie de afectiune. Sunt placuti de sexul opus si pot avea avantaje prin intermediul lor. Plini de farmec, sunt iubiti de sotii/sotiile lor.
Nascuti in ziua 25: Intelectualii
Ziua de nastere 25: personalitate
Posesori ai unei judecati logice si patrunzatoare, cei nascuti pe 25 stralucesc prin facultatile intelectuale si prin dorinta de studiu, de instruire. Le place sa afle, sa cerceteze, sa investigheze si trebuiesc incurajati de mici in aceasta directie, fiindca este pacat ca inzestrarea lor sa nu fie folosita. Au o intuitie excelenta, pe care trebuie sa se obisnuiasca sa o asculte. Sunt firi care nu suporta restrictiile si prefera sa lucreze independent, in liniste si retragere.
Ziua de nastere 25: defecte
Raceala, aroganta, atitudine de superioritate, spirit critic, melancolie.
Ziua de nastere 25: dragoste
Sensibilitatea lor afectiva este mare, dar se feresc sa lase sa se vada acest lucru. Sunt retinuti, nu-si comunica emotiile si reusesc anevoie sa lege sau sa mentina o relatie. Au putere de atractie, insa sunt greu de inteles.
Nascuti in ziua 26: Afaceristii
Ziua de nastere 26: personalitate
Energici, eficienti si ambitiosi, cei nascuti pe 26 au stofa de afaceristi. Sunt buni organizatori, inteligenti, realisti, cu viziune de ansamblu si putere de razbatere. Se descurca excelent in hatisul finantelor. Managementul lor este diplomat si cooperant. Relatiile sociale si familia conteaza la ei cel putin la fel de mult cat cariera (care sigur conteaza!). Isi gasesc siguranta cand stabilesc un echilibru intre toate acestea.
Ziua de nastere 26: defecte
Tendinta de a se atasa excesiv de lucruri si oameni, scepticism, ranchiuna, gelozie, incapatanare.
Ziua de nastere 26: dragoste
Au pasiuni devoratoare, pe care se straduiesc sa si le stapaneasca Pot darui mult in dragoste, dar cer la fel de mult. Dilema lor este cum sa balanseze setea de absolut cu compromisul necesar mentinerii cuplului, de care au atat de mare nevoie.
Nascuti in ziua 27: Organizatorii
Ziua de nastere 27: personalitate
Deschisi la minte, dinamici, entuziasti si idealisti, cei nascuti pe 27 au darul de a-i inspira si organiza pe ceilalti. Sunt autoritari fara sa fie duri. Au talente multiple. Ii intalnim des in mediul cultural, stiintific, politic, artistic. Sunt performanti in comunicare, relationeaza usor, iubesc calatoriile. Au simt social. Cu cat fac mai mult pentru ceilalti, cu atat vor primi mai mult in schimb.
Ziua de nastere 27: defecte
Exigenta, tendinta de a dezvolta atasamente nocive; au adesea senzatia ca nu au primit ce meritau in viata, autoinducandu-si o serie de frustrari.
Ziua de nastere 27: dragoste
Fascineaza prin tinuta si carisma. Sunt romantici si isi exprima simtamintele cu patos, uneori putin cam prea dramatic. Poarta inconstient in minte portretul partenerului ideal, ceea ce poate fi un handicap in calea implinirii afective.
Nascuti in ziua 28: Asociatii
Ziua de nastere 28: personalitate
Plini de initiativa si manati de dorinta de a se impune, cei nascuti pe 28 au stofa de lider, dar au mai mare succes in asociere decat singuri. Au o fire puternica, dar contradictorie. Cooperanti si totodata independenti, se simt in largul lor cand au libertate de miscare insa au nevoie de incurajari pentru a reusi. Sunt prin excelenta niste initiatori si le trebuie cineva care sa finalizeze ceea ce ei incep. Buni strategi, au o minte analitica, inovatoare si lucida care vede bine in perspectiva.
Ziua de nastere 28: defecte
Incapatanare, rigiditate, iritabilitate, agresivitate, inclinatia catre risc.
Ziua de nastere 28: dragoste
Pasionali, plini de vigoare erotica si magnetici sexual. Insetati de iubire, dar rar au rabdare sa construiasca o relatie stabila. Destinul lor amoros e framantat, plin de suisuri si coborasuri.
Nascuti in ziua 29: Vizionarii
Ziua de nastere 29: personalitate
Personaje cu totul speciale, cei nascuti pe 29 se bucura de instincte si intuitii iesite din comun. Sunt niste vizionari. Detesta banalitatea, au teluri inalte si proiecte ambitioase. Pot face multe lucruri in viata, dar indiferent ce fac, le trebuie mereu hrana pentru spirit (cultura, religie, filozofie, stiinta, etc.). Se disting intotdeauna prin ceva si au mare nevoie de atentie. Adesea intampina frustrari sau provocari spre mijlocul vietii (30-35 ani).
Ziua de nastere 29: defecte
Tendinta de a alterna perioadele de exaltare cu cele de depresie si anxietate; sensibilitate la influentele mediului, imprudenta.
Ziua de nastere 29: dragoste
Au mult sex-appeal, emotii navalnice si nevoi afective uriase. Dar relatia de cuplu e o zona fragila, in care nu fac cele mai fericite alegeri. Indoieli, deceptii, neimpliniri legate de sexul opus.
Nascuti in ziua 30: Creativii
Ziua de nastere 30: personalitate
Daruiti cu sensibilitate, dragoste pentru frumos si o doza neobisnuita de creativitate, cei nascuti pe 30 au un suflet de artist. Cauta armonia, sunt inspirati, au talent si simt pornirea sa-l manifeste, daca nu prin profesie, macar ca hobby sau in viata de fiecare zi. Sunt simpatici, entuziasti, isi fac repede prieteni, au darul vorbirii si foarte multa putere de convingere. Problema lor este ca tind sa se risipeasca in lucruri marunte in loc sa-si focalizeze energiile pentru a-si exploata potentialul.
Ziua de nastere 30: defecte
Dezordine, lipsa de consecventa, superficialitate, stari de spirit schimbatoare, incapatanare
Ziua de nastere 30: dragoste
Fermecatori, seducatori, tandri si iubitori cuceresc fara efort. Totusi, au tendinta de a-si controla partenerul, lucru pe care acesta s-ar putea sa nu-l tolereze. Au noroc in dragoste, dar un noroc cam schimbator...
Nascuti in ziua 31: Faurarii
Ziua de nastere 31: personalitate
Harnici, priceputi, practici, responsabili si atenti la detaliu, cei nascuti pe 31 sunt niste maestri faurari. Au talentul de a prelucra materia si tot ce iese din mana lor iese temeinic, frumos si functional. Se concentreaza bine, sunt disciplinati, perseverenti si organizati. Au o minte clara, lucida, invata usor, reusesc bine si in activitatile de natura intelectuala. Sunt oameni cu principii, care pun pret pe valorile solide si consacrate, precum familia, traditia, munca.
Ziua de nastere 31: defecte
Rigiditate, incapatanare, intransigenta, avaritie, orgoliu, reprimarea emotiilor
Ziua de nastere 31: dragoste
Au sentimente profunde, pe care exteriorizeaza doar atunci cand sunt siguri ca nu vor fi respinsi. Nu se lasa dusi de valul pasiunii, iar iubirea lor se instaleaza progresiv, in timp. Sunt loiali partenerului si familiei.
Cum se interpreteaza numerele in numerologie
Numarul 1: Initiator al actiunilor, spirit de pionierat, conducator, independent, realizator, individualist.
Numarul 2: Spirit de cooperare, adaptabilitate, respect pentru ceilalti, bun partener, mediator.
Numarul 3: Capacitate de exprimare, exprimare verbala, capacitate de a stabili relatii sociale, spirit artistic, bucuria de a trai.
Numarul 4: Baze solide, ordine, solicitudine, lupta impotriva limitarilor, dezvoltare continua.
Numarul 5: Expansivitate, spirit vizionar, aventurier, libertate folosita in mod constructiv.
Numarul 6: Responsabilitate, spirit protector, ocrotitor, echilibru, capacitatea de a-i intelege pe ceilalti.
Numarul 7: Spirit analitic, intelegere, cunoastere, studiu, meditatie.
Numarul 8: Pragmatism, dorinta de a obtine o pozitie sociala, dorinta de putere, materialism.
Numarul 9: Spirit umananitar, generozitate, altruism, capacitate de exprimare artistica.
Ce este numarul destinului
In numerologie, numarul destinului este suma redusa a datei de nastere a persoanei. Acest numar dezvaluie personalitatea individului si insusirile care va vor insoti toata viata. Numarul destinului arata cum veti evolua pe parcursul vietii.
Cum se determina numarul destinului
Numarul destinului este suma redusa a tuturor cifrelor din data nasterii. Se scrie data nasterii sub forma numerica (inclusiv luna, care va fi un numar intre 1 si 12), apoi se aduna toate cifrele. Se aduna, apoi, toate cifrele din care este compusa prima suma si, daca este necesar, se repeta operatia, pana cand se obtine un numar compus dintr-o singura cifra sau unul dintre numerele 11 si 22 (numere maiastre).
Numarul destinului = 1. Caracteristici generale.
Principalele tendinte in viata sunt individualismul, independenta si dorinta de realizare personala. Scopul in viata este obtinerea independentei. Pentru aceasta, va trebui sa parcurgeti doua etape. Mai intai, trebuie sa invatati sa stati pe picioarele dumneavoastra si sa nu depindeti de altii. Dupa ce ati devenit independent, va trebui sa invatati sa fiti un conducator. Multi dintre conducatorii militari, de companii sau politici au numarul destinului 1. Acest numar va confera un mare potential de a deveni conducator, dar nu veti suporta sa fiti condus de altii. In numeroase cazuri, cei care au numarul destinului 1 se lupta toata viata pentru a se descatusa din dependenta fata de altii si nu mai apuca sa se bucure de beneficiile independentei.
Numarul destinului = 1. Calitati.
Numarul destinului 1 va confera inspiratie creatoare, entuziasm si dorinta de a realiza cat mai mult. Datorita numarului 1, sunteti o persoana foarte puternica, atat fizic cat si psihic. Din aceasta putere rezulta hotararea si capacitatea dumneavoastra de a-i conduce pe altii. Capacitatea innascuta de a conduce va ajuta sa fiti mereu stapan pe situatie. Creativitatea si originialitatea va pot face un bun inventator sau reformator. Aveti dorinte si aspiratii puternice si va veti urma intotdeauna convingerile. Sunteti ambitios si stiti - sau veti invata usor - sa va afirmati intr-un mod agresiv. Chiar daca nu vreti sa recunoasteti, sunteti destul de egoist si ati vrea ca totul sa se faca numai asa cum va convine.
Numarul destinului = 1. Defecte.
Daca persoana care are numarul destinului 1 nu s-a maturizat sau exprima latura negativa a acestui numar, comportamentul persoanei nu mai pare sa incline catre independenta, ci dimpotriva. Expresia negativa a numarului 1 imprima tendinta catre nemultumire fata de viata si de cantonare in superficialitate. Mai mult, energia numarului 1 poate duce la egoism accentuat, complexe de superioritate, nerabdare.
Numarul destinului = 2. Caracteristici generale.
Sunteti o persoana cu tabieturi, careia ii plac activitatile de rutina si cararile batute. Va place sa strangeti si rareori aruncati un obiect care ar mai putea fi cat de cat folositor. Persoanele care au numarul destinului 2 sunt foarte sensibile si se remarca prin echilibru si corectitudine. In orice situatie, reusiti sa intelegeti toate punctele de vedere, ceea ce ii face pe ceilalti sa apeleze la dumneavoastra pentru medierea conflictelor. In general, va pasa de cei din jur, aveti incredere in oameni si doriti sa ii ajutati.
Numarul destinului = 2. Calitati.
Sunteti foarte sincer si deschis si sunteti un om de cuvant. Va pricepeti sa lucrati cu oamenii si sunteti capabil sa formati si sa coordonati o echipa. Sunteti foarte amabil si plin de tact si nu urmariti sa ii dominati pe ceilalti. Stiti sa faceti compromisuri de dragul bunei intelegeri cu cei din jur si nu va plac controversele si certurile.
Numarul destinului = 2. Defecte.
Latura negativa a numarului 2 nu poate fi foarte grava. In cel mai rau caz, va puteti confrunta cu o tendinta catre pasivitate si apatie. Doiul negativ poate deveni foarte pesimist, astfel incat nu mai realizeaza nimic. Prin urmare, daca se manifesta latura negativa a numarului 2, nu este recomandabil sa va lansati in afaceri sau in orice mediu puternic concurential. In general, chiar si cei la care numarul 2 se manifesta preponderent pozitiv vor prefera activitatile bazate pe cooperare, cu o concurenta minima.
Numarul destinului = 3. Caracteristici generale.
Persoana care are numarul destinului 3 este comunicativa si sociabila in cel mai inalt grad si are o excelenta capacitate creatoare. Numarul destinului 3 caracterizeaza majoritatea personalitatilor din lumea divertismentului, inzestrate cu creativitate in toate domeniile - scris, actorie, showbiz. De regula, numarul destinului 3 confera un talent deosebit intr-un domeniu artistic: pictura, decoratiuni interioare, peisagistica, mestesuguri, literatura, muzica, actorie etc. Sunteti o persoana vesela, inspirata, plina de viata. Firea dumneavoastra exuberanta va ajuta sa ajungeti departe, daca stiti sa va canalizati energia si talentul.
Numarul destinului = 3. Calitati.
Latura pozitiva a numarului 3 ca numar al destinului confera armonie, frumusete sidorinta de a va manifesta talentele creatoare. Va caracterizeaza caldura sufleteasca si prietenia, placerea de conversa, sociabilitatea si cumunicarea sincera. Aveti tendinta de a vedea viata in roz si sunteti mai mereu bine dispus. Reusiti sa depasiti toate obstacolele care va ies in cale si sunteti mereu pregatit sa le intampinati pe urmatoarele. Sunteti o persoana amabila si aveti grija sa nu ii incomodati pe cei din jur. Stiti sa traiti viata din plin, fara sa va preocupe grija zilei de maine. Nu prea stiti sa va gestionati banii, pentru ca nu prea va pasa de ei. Cand ii aveti, ii cheltuiti; cand nu, va abtineti.
Numarul destinului = 3. Defecte.
Latura negativa a numarului 3 ca numar al destinului poate conduce la un anumit tip de exces: va place atat de mult sa va traiti viata din plin, incat puteti deveni frivol si superficial. Va irositi talentul si capacitatile, fara a avea un scop in viata. Uneori, cei care au numarul destinului 3 pot deveni necomunicativi, retrasi si inadaptabili. Aveti grija sa nu de veniti carcotas, intolerant, nerabdator sau optimist fara masura.
Numarul destinului = 4. Caracteristici generale.
Persoana care are numarul destinului 4 este serioasa, pragmatica si realista, un adevarat stalp al societatii. Scopul vietii unei astfel de persoane este sa invete sa primeasca sarcini si sa le duca la indeplinire cu seriozitate si perseverenta. Sunteti la fel de exigent cu dumneavoastra ca si cu cei din jur, daca nu chiar mai mult. Aveti o vointa de fier, care este adesea confundata cu incapatanarea. O data ce ati luat o hotarare, veti merge pana in panzele albe, indiferent daca e bine sau rau, pentru ca nu acceptati sa faceti decat asa cum sunteti sigur ca trebuie sa faceti. Perseverenta dumneavoastra este vecina cu obsesia.
Numarul destinului = 4. Calitati.
Datorita capacitatii de a vedea lucrurile dintr-o perspectiva realista si pragmatica, sunteti un foarte bun organizator. Puteti fi un excelent manager, capabil sa gaseasca intotdeauna o solutie pentru orice problema. Sunteti fidel si devotat in relatiile sentimentale si puteti fi un partener de incredere in afaceri. Aveti prieteni putini dar foarte buni, iar relatiile de prietenie vor dura toata viata. Nuamrul 4 este asociat cu elementul Pamant, care ii confera forta si pragmatism. Sunteti o persoana de mare incredere, iar rabdarea si perseverenta va pot duce departe.
Numarul destinului = 4. Defecte.
Latura negativa a numarului destinului 4 poate sa conduca la dogmatism, obtuzitate in gandire, intoleranta. Nu suportati persoanele superficiale si nu reusiti sa va ascundeti aceasta repulsie. De asemenea, latura negativa a numarului destinului 4 va poate face sa va pierdeti in detalii neimportante si sa ignorati aspectele importante, pierzand ocazii unice.
Numarul destinului = 5. Caracteristici generale.
Persoana care are numarul destinului 5 este foarte adaptabila, ii place aventura si doreste sa progreseze. Sunteti unul dintre cei care cauta mereu raspunsuri la tot felul de intrebari. Nu acceptati limitarile sau restrictiile, pentru ca iubiti libertatea si independenta. Nu suportati rutina si activitatile plictisitoare si nu sunteti tocmai omul care sa semneze condica zi de zi si sa termine la timp treburi migaloase. Pe de alta parte, aveti o excelenta capacitate de comunicare si va pricepeti sa ii motivati pe ceilalti. Ati putea fi un bun profesor sau indrumator. De asemenea, va place aventura, fie in planul mental, fie in cel fizic. Va place la nebuie sa explorati si sa fiti deschizator de drumuri. Puteti fi talentat in mai multe domenii, dar exista si riscul sa vi le irositi fara un scop.
Numarul destinului = 5. Calitati.
Numarul destinului 5 va confera o fire vesela. Va place sa traiti clipa si nu va preocupa ziua de maine. Va inconjurati cu oameni de aceeasi factura si incercati sa ii evitati pe cei prea seriosi sau prea pretentiosi. In ceea ce priveste latura profesionala, cautati activitati intelectuale, care va solicita mereu gandirea si creativitatea, si evitati rutina. Va pricepeti sa lucrati cu oamenii. Aveti o capacitate innascuta de a analiza rapid situatii complexe, dar dupa ce ati gasit rezolvarea, treceti imediat la altceva.
Numarul destinului = 5. Defecte.
Latura negativa a numarului destinului 5 va poate face sa deveniti iresponsabil in viata particulara si in afaceri. Va place sa traiti intens, intr-o perpetua aventura si riscati sa deveniti delasator si nepasator fata de cei din jur. In cazurile extreme, latura negativa a numarului destinului 5 va poate face sa deveniti foarte neserios in relatii si sa va urmariti numai propriile interese.
Numarul destinului = 6. Caracteristici generale.
Persoana care are numarul destinului 6 are simtul responsabilitatii foarte dezvoltat. Sunteti un idealist si va place sa va faceti util celor din jur. Reusiti sa ii conduceti pe ceilalti prin exemplul personal si prin asumarea responsabilitatii. Sunteti foarte atasant si amabil, foarte generos cu sfaturi si ajutor, dar si material. Intelept, echilibrat si intelegator inca din tinerete, reusiti sa va implicati repede in probleme serioase ale vietii. Sunteti un familist convins si va dedicati caminului.
Numarul destinului = 6. Calitati.
Numarul destinului 6 va face sa va asumati multe responsabilitati si sarcini, mai multe decat v-ar reveni in mod firesc. Sunteti intotdeauna gata sa dati o mana de ajutor. Sunteti omenos si realist si va dedicati caminului, familiei si prietenilor.
Numarul destinului = 6. Defecte.
Numarul destinului 6 va poate aduce in situatia de a fi coplesit de prea numeroasele responsabilitati asumate, sclavul celorlalti. Latura negativa a acestui numar aduce o tendinta catre exagerare, exces de zel, fariseism. Va trebui sa fiti atent si sa nu incercati sa va impuneti punctul de vedere cu orice pret. Aveti foarte multe poveri pe umerii dumneavoastra si riscati sa va dati batut, pentru ca apoi sa va simtiti foarte vinovat si sa stricati relatiile cu cei din jur.
Numarul destinului = 7. Caracteristici generale.
Persoana care are numarul destinului 7 este pasnica, afectuoasa si timida. Cea mai importanta capacitate conferita de numarul destinului 7 este profunzimea in gandire. In orice domeniu ati activa, trebuie sa analizati si sa verificati totul cu propria ratiune, pentru ca nu acceptati sa luati de bun ceea ce au spus altii. De asemenea, numarul destinului 7 va confera calitati spirituale si intelepciune inca din tinerete.
Numarul destinului = 7. Calitati.
Sunteti foarte meticulos in tot ce faceti, un perfectionist care ii trateaza si pe ceilalti cu aceeasi exigenta. Reusiti sa analizati rapid si exact orice situatie. Nu aveti foarte multi prieteni, dar atunci cand stabiliti o relatie de prietenie, aceasta va dura toata viata. Nu sunteti foarte sociabil, iar ceilalti pot avea uneori impresia ca nu va pasa de nimic. De fapt, este doar modul in care incercati sa va ascundeti senzatia perpetua de nesiguranta. Va place singuratatea, departe de agitatia lumii moderne.
Numarul destinului = 7. Defecte.
Latura negativa a numarului destinului 7 va poate face sa deveniti pesimist, irascibil, retras. Trebuie sa va traiti viata din plin si sa invatati din experienta, altfel puteti ajunge o persoana dificila, greu de suportat. De asemenea, latura negativa a numarului 7 va poate face egoist si capricios. Aveti tendinta de a trece repede de la o stare la alta, de la un sentiment la altul.
Numarul destinului = 8. Caracteristici generale.
Persoana care are numarul destinului 8 este preocupata de satisfactiile materiale. Printre cei cu numarul destinului 8 se gasesc cei mai multi oameni puternici si bogati. Aveti toate sansele sa deveniti foarte independent si puternic. Va ocupati in general cu chestiuni practice, concrete si nu prea va tenteaza sa visati sau sa despicati firul in patru. Sunteti hotarat sa va puneti la treaba capacitatea organizatorica si pragmatismul pentru a va face un rost in viata. Va preocupa mai ales banii si puterea pe care o puteti obtine cu ajutorul lor. Urmariti sa obtineti nu doar o stare materiala foarte buna, ci si un statut social pe masura.
Numarul destinului = 8. Calitati.
Latura pozitiva a numarului destinului 8 va inzestreaza cu capacitatea de a concepe planuri pe termen lung si cu tenacitatea de a le duce pana la capat. Cu alte cuvinte, sunteti pregatit sa faceti fata concurentei din lumea afacerilor sau din alt domeniu concurential. Stiti cum sa va administrati resursele proprii si cum sa profitati de oportunitati. Sunteti pragmatic si perseverent in tot ce faceti si aveti curajul de a va asuma riscurile necesare pentru a reusi.
Numarul destinului = 8. Defecte.
Latura negativa a numarului destinului 8 va poate conduce la un comportament dictatorial, care le cam taie elanul celor din jur. Vointa si perseverenta care va caracterizeaza, va pot transforma intr-o persoana insensibila fata de cei din jur. Castigurile materiale devin un scop in sine, iar pentru a le obtine sunteti dispus sa va neglijati familia si sa renuntati la linistea sufleteasca. Puteti deveni obsedat de realizarea scopurilor propuse, reprimandu-va sentimentele si departandu-va de ceilalti. Trebuie sa invatati sa tineti cont si de cei din jur.
Numarul destinului = 9. Caracteristici generale.
Persoana care are numarul destinului 9 este caracterizata prin omenie, generozitate, compasiune. Sunteti un om onest, demn de incredere. Sunteti sensibil si puneti la suflet tot ce se intampla in jur. Numarul 9 fiind cel mai mare dintre numerele de o singura cifra, detine o pozitie superioara si confera anumite responsabilitati. Persoana cu numarul destinului 9 are mari sanse de a deveni judecator, lider spiritual, educator, vindecator.
Numarul destinului = 9. Calitati.
Nu va preocupa in mod special castigurile materiale, chiar daca, prin natura lucrurilor, persoana care are numarul destinului 9 le va obtine destul de usor. Latura pozitiva a numarului destinului confera adesea o atitudine altruista, care conduce pana la donarea bunurilor materiale in folosul comunitatii. Compasiunea este, de asemenea, o trasatura de caracter pregnanta a persoanei cu numarul destinului 9. Aveti tendinta sa ii ajutati pe ceilalti, mai ales pe cei defavorizati sau handicapati. Pentru ca generozitatea dumneavoastra poate fi gresit inteleasa, nu este exclus sa descoperiti adesea ca unii incearca sa profite de dumneavoastra, iar altii va dezamagesc. Datorita firii deschise si personalitatii puternice, legati foarte usor relatii de prietenie.
Numarul destinului = 9. Defecte.
Si numarul destinului 9 are o latura negativa, greu de evitat. Persoana cu numarul destinului 9 ar putea descoperi ca nu este deloc usor sa fii altruist si sa iti asumi mari responsabilitati. Uneori este greu de acceptat o viata in care sa daruiesti totul si sa nu ai ambitii materiale. Va trebuie sa intelegeti si sa acceptati ca, daca refuzati umanitarismul conferit de numarul destinului 9, nu puteti avea satisfactii si impliniri pe termen lung.
Numarul destinului = 11. Caracteristici generale.
Persoana care are numarul destinului 11 este preocupata in mod deosebit de iluminare spirituala, intrucat numarul 11 este asociat spiritualitatii. Fiind unul dintre numerele maiastre, numarul 11 confera o intelegere superioara si o cunoastere dincolo de limitele obisnuite. In general, cel care are numarul destinului 11 transcende limitele obisnuite: este extrem de intuitiv, avangardist, idealist, vizionar. Are o personalitate aparte, fascinanta si are mult de oferit societatii.
Numarul destinului = 11. Calitati.
Persoana care are numarul destinului 11 are o gandire profunda. Cautati sa patrundeti misterele Universului, sa cunoasteti cat mai mult. Inventivitatea si orizontul larg de care va bucurati va vor ajuta sa reusiti in orice veti intreprinde. Puteti realiza enorm ca indrumator in domeniile in care va specializati. Sunteti un idealist, aveti incredere in oameni si aveti tendinta sa actionati in scopuri umanitare. Sunteti foarte exigent cu dumneavoastra insiva, dar si cu cei din jur.
Numarul destinului = 11. Defecte.
Latura negativa a numarului destinului 11 va poate purta de la entuziasm la depresie. Va vine destul de greu sa luati decizii si sa va gasiti rostul in viata. De cele mai multe ori sunteti nemultumit de ceea ce ati realizat. Va propuneti obiective foarte indraznete sau chiar marete, care pot fi uneori imposibil de realizat. Nu aveti intotdeauna simtul masurii si uneori nu reusiti sa faceti diferenta dintre imaginatie si realitate. Dar atunci cand reusiti sa fiti si realist, ideile dumneavoastra sunt cu adevarat inspirate. Chiar daca nu reusiti sa deveniti un conducator, sunteti un veritabil vizionar si aveti idei valoroase.
Numarul destinului = 22. Caracteristici generale.
Numarul 22 este cel mai mare dintre cele doua numere maiastre si cel mai puternic dintre toate numerele destinului. Prin urmare, este si cel mai dificil de implinit ca destin. Persoana care are numarul destinului 22 este inzestrata cu multe puteri si poate ajunge oricat de sus. Daca persoana respectiva valorifica latura pozitiva a numarului 22 si are parte de o educatie sanatoasa, poate deveni un factor de progres al societatii. Pentru ca imbinati viziunea idealista cu abordarea pragmatica, puteti concepe planuri grandioase si sunteti capabil sa le duceti la indeplinire.
Numarul destinului = 22. Calitati.
Dintre numeroasele numere ale destinului care confera o mare capacitate de intelegere spirituala, numarul 22 se distinge prin faptul ca insoteste capacitatea de intelegere cu capacitatea de a pune in aplicare cunoasterea dobandita. Aveti un scop bine determinat in viata si va asumati sarcinile si responsabilitatile cu calm si hotarare.
Numarul destinului = 22. Defecte.
Latura negativa a numarului destinului 22 se manifesta foarte rar. Atunci cand se manifesta, genereaza aceeasi putere ca si latura pozitiva a numarului, dar motivatiile devin negative si imprima o tendinta catre comportament dictatorial, insensibilitate si aroganta. In majoritatea cazurilor, persoana care are numarul destinului 22 va fi in continuare capabila sa realizeze foarte multe in domeniul de activitate ales. Stapanirea de sine se va dovedi foarte utila in afaceri sau in politica. Influenta numarului destinului 22 ramane foarte puternica si va determina mari castiguri materiale, dar si mari realizari pentru omenire.